Miniserial Griselda (2024)

Griselda. Netflix face din Sofia Vergara regina traficului de droguri

Îi știi deja pe Pablo Escobar și El Chapo, infamii narcotici. E timpul să cunoști și omologul feminin al acestora: Griselda Blanco (Sofia Vergara). Ea era emblema haosului din Miami în anii ‘70 și ‘80. Lumea o știa drept La Madrina sau Nașa și era cel mai mare dealer de cocaină din oraș.

Mesaj pentru fanii din România de la Sofia Vergara

Netflix tocmai a lansat o mini serie de șase episoade despre ea, creată de Carlo Bernard, Ingrid Escajeda și Doug Miro. Se numește Griselda, iar în rolul reginei traficului de droguri e nimeni alta decât Sofia Vergara

Titlu original: Griselda
Premiera în 25 ianuarie 2024 | Categorie de vârstă: AP  | Miniserial – 6 Episoade. | Biografic, Crimă, Dramă – Bazat pe o poveste adevărată 

Regizor: Andrés Baiz

Scenariști: Eric Newman, Ingrid Escajeda

Distribuție: Sofia Vergara, Vanessa Ferlito, José Zúñiga, Alberto Ammann, Alberto Guerra, Christian Tappán, Gabriel Sloyer, Paulina Dávila, Juliana Aidén Martinez, Diego Trujillo

Nașa cocainei: Ascensiunea lui Griselda Blanco în lumea traficului de droguri

Griselda | Official Trailer | Netflix

Afli încă din prima scenă a mini-seriei cine e Griselda când o vezi cu mâinile însângerate, peticindu-și, cu ce poate găsi într-o baie mică, o rană de pe abdomen. Apoi afli că, nevoită să scape dintr-o relație abuzivă, a recurs la muncă sexuală ca să-și crească pe cont propriu cei trei fii. A învățat să mintă și să manipuleze situații în favoarea ei ca să poată supraviețui.

S-a implicat apoi în traficul de droguri alături de noul ei soț. Ba chiar seria insinuează că ea ar fi fost creierul operațiunii. De-a lungul poveștii, ajungi să o cunoști tot mai bine pe Griselda prin felul în care leagă „prietenii” cu oamenii influenți din Miami și cum apelează la cunoștințe din domeniul muncii sexuale pentru operațiunile pe care le desfășoară.

Chit că e o serie limitată, e cât se poate de enjoyable să vezi o femeie în acest rol de mastermind în trafic de droguri. E satisfăcător și parcursul complex al Griseldei pe care-l face de-a lungul poveștii. Dar și soundtrack-ul, care e eclectic și poartă prin serial piese de la Boney M. și până la Sound Machine. 

Pe scurt, are toate caracteristicile pentru un serial care va face furori și după primele săptămâni de la lansare. Mai ales când din distribuție mai fac parte și nume ca Alberto Guerra, Juliana Aiden Martinez, Martin Rodriguez, Jose Velazquez, Orlando Pineda, Martin Fajardo, Vanessa Ferlito, Fredy Yate, Camilo Jimenez, Christian Tappan, Julieth Restrepo, Gabriel Sloyer și mulți alții. 

Total
0
Shares
Articolul anterior
The New Look Serial

The New Look îți spune povestea lui Dior și Coco Chanel

Articolul următor
Wednesday sezonul 2

Wednesday, sezonul 2, va veni cu schimbări semnificative față de sezonul filmat în România

Alte articole interesante