Războiul streamingului

În războiul dintre Netflix, Disney+ și alții tot noi, spectatorii, pierdem deocamdată

În puțin peste 10 ani, lumea streamingului s-a schimbat radical. Netflix încă e în top, mai ales pentru c-a fost primul, dar oferta de filme și seriale e cel puțin ciudată.

Streamingul e în faza de război fără nicio luptă câștigată, ba chiar cu multe pierdute prin neprezentare sau prin decizii proaste interne. Avem așa: Netflix, Disney+ (Disney a făcut și suta de ani în 2023), Max (în trecut: HBO Now, HBO Go, HBO Max), Amazon Prime Video și Apple TV+. Pe lângă ele mai există: SkyShowtime, Voyo – și Hulu, Rakuten sau Peacock la alții. Și altele care nu-și mai au locul aici. 

Miza tuturor: atenția ta, apoi banii tăi.

Netflix începuse în forță: și conținut, și ușurință în accesare

Înainte să fie disponibil Netflix și în România, cei interesați de ce face în Statele Unite ale Americii știau două lucruri: House of Cards și Netflix & chill. Din 2010, Netflix a împins mai departe conceptul de streaming video pentru seriale și filme de calitate. Iar atunci când n-a avut idei sau bani să-și facă propriile produse, a licențiat.

Prin licențiere a transformat Casa de Papel dintr-un produs mediocru în Spania într-un hit internațional (pe care l-a continuat și chiar a făcut un spin off prin Berlin). Apoi, a luat Squid Game și iar a fost fenomen. A readus Friends și, încă disponibil, Seinfeld sub ochii unei noi generații de spectatori. Astea la pachet cu multe, foarte multe filme clasice, unele chiar românești (Balanța, de exemplu, remasterizat a ajuns pe platforma Netflix).

Din 2019 am aflat ce se întâmplă în următorii ani: HBO a început să nu mai existe, ci să fie adunate produsele (sau vândute cu totul altora) sub HBO Max, Disney a anunțat Disney+ cu ceea ce părea cea mai bogată ofertă pentru nostalgici, Apple a lansat Apple TV+ și alte studiouri au prospectat piața. Între timp, de exemplu, SkyShowtime a ajuns în România

Dintre toate aceste companii, Disney părea (și încă e) cea mai relevantă în lupta cu Netflix. În timp ce Netflix a început să producă și licențieze conținut pentru platforma sa abia din 2010, Disney a cumpărat și produs, la propriu, tone de conținut în ultimul secol. Iar în ultimele două decenii a tras de supereroi, atât prin filmele Marvel, cât și prin seriale și animații. Dar Loki, cu al doilea sezon lansat în toamna lui 2023, și filmul The Marvels (care a făcut, totuși, bani) sunt semne că uzina de conținut nu merge chiar bine.

De cealaltă parte, HBO nu stătea deloc rău, mai ales cu prezența bună din Europa. Conținutul Discovery ar fi trebuit să ridice mai mult platforma. N-a fost cazul. În 2022 au fost luate decizii ciudate, de-a renunța la conținut deja plătit și care a rulat doar câteva luni. În fine, restructurări. 

Apple, ei bine, are bani. Și a dat lovitura cu Ted Lasso, a creat Fundația lui Isaac Asimov. Și pare că prețuiește forma conținutului, dar și fondul. Cât despre Amazon, are The Boys, a avut The Man in the High Castle, dar și The Lord of the Rings: The Rings of Power. 

E haos în alegere, deși lucrurile trebuiau să fie mai simple, mai ușoare

Dacă te uiți la ce jucători de entertainment vor să fie pe telefonul, televizorul și în mintea ta, poți spune lejer că ești cel mai câștigat. Sigur, fiecare abonament costă, dar ai acces nelimitat la cea mai mare parte din conținutul legendar creat de industria asta. Și, pe bună dreptate, așa e. Dar nu în România. Nu pentru orice. Nu pe aceleași platforme care-s în afară. 

Următorul iPhone – În aproape două decenii, Apple a creat trei produse legendare: iMac, iPod și iPhone. Secundar, a creat câteva produse care, în sine, au generat industrii de câteva miliarde. Acum, vrea mai mulți bani din servicii, care sunt independente de dispozitive. 

Apple TV+ e un punct central în acest plan. Din septembrie 2019, serviciul e online. Mai puțin în România și alte câteva țări. Apple controlează tot conținutul, produs de la zero, dar n-a găsit România pe Apple Maps. Rep. Moldova și Bulgaria erau.

Arhiva cât o bibliotecă milenară – Din noiembrie 2019, Disney a ajuns să aibă serviciu de streaming: Disney+. Serviciul are o bibliotecă imensă, de la ce-a produs Disney la ce-au produs Marvel, Pixar sau National Geographic. Doar că între lansare și prezent s-a dovedit că nu e totul în conținutul vechi, ba din contră. Oamenii încă vor ceva nou, fresh, wow. Și încă nu există o rețetă care să reziste ani la rândul (vezi filmele Marvel). 

Conținut curatoriat, acum mai mult – HBO s-a bucurat mult timp de un renume la care alții puteau doar să viseze. Cu seriale ca Sex and the City, The Sopranos sau Oz – Închisoarea federală părea că va putea mereu să livreze un conținut premium care să se simtă muncit. Înainte să fie lansat HBO Max, potențialul părea imens: DC Comics, New Line Cinema, Turner sau HBO. Au urmat apoi decizii de tăieri și renunțări.

În prezent, Netflix încă are cea mai bună aplicație pentru orice dispozitiv, în timp ce restul fie n-au acoperit aceleași țări, fie aplicație e deficitară ori conținutul e prea subțire.

Ținta Netflix: să te țină fidel. Ținta celorlalți: să-i vrei și pe ei

Poți crede, pe bună dreptate, că miza acestor companii e să-ți livreze conținut ca să te țină cât se poate de aproape, cât mai mult timp (timp măsurat în ore și ani). Și poți să crezi asta, dar e fals. Ce vor aceste companii, mai ales cele care au mult conținut, e să învețe ce-ți place și să-ți „furajeze” acel conținut aproape la infinit. Doar că s-ar putea să nu fie asta rețeta.

Aici are Apple un avantaj, că are atât de mulți clienți în toată lumea, încât ar putea învăța ușor și repede ce-ai vrea. Iar Netflix are expertiza pe conținut video propriu-zis, pe filme și seriale, licențiate sau proprii. 

Miza pe „a ști” e mare atât pentru aceste servicii, cât și pentru publicitari. Oricât ar ști fiecare dintre jucători despre tine, tot nu-i suficient. Miza, la început de 2020, e să livreze următorul Game of Thrones, următorul House of Cards, dar pe termen lung e să livreze (aproape) doar ce-ți place. În acest context, Amanda Lotz, profesoară la Digital Media Research Centre din cadrul Universității de Tehnologie din Queensland, a spus că sistemul vechi cu abonament TV a creat un obicei prost în mintea utilizatorilor: nu neapărat conținut de care-ți pasă, dar mult conținut.

„Cei mai mulți consumatori [de video] nu vor să vadă tot conținutul, doar vor să aibă ceva de văzut”, a explicat Lotz. Și asta ar trebui să te bucure pe tine, client final: mai multe platforme ca Netflix, mai mult conținut. 

Până când vei descoperi că sunt o gaură în buget sau că, fizic, n-ai chiar atât de mult timp cât credeai. Dar ăsta e un calcul pe care ți-l faci tu pentru tine. 

Adevărul e că n-au fost niciodată prea multe cărți, albume, reviste sau filme lansate într-un an. Nici nu te-ai plâns vreodată că ai prea multe canale TV – oricum nu te uiți la mare parte din ele. 

Netflix e acum în faza în care livrează la două capete: calitate și cantitate. Și a adunat, prin licențiere sau creație, o colecție impresionantă de titluri. 

Tocmai de aceea Disney+, apoi Max pot fi principalii rivali. Tot Netflix se mai bucură de un avantaj: notorietate. 

Dintre toți, Apple e la polul opus: nimeni n-are încredere că va reuși ceva – orice – și are o muncă aproape sisifică de-a produce conținut. Tim Cook, CEO Apple, a spus altceva, că e responsabilitatea lui s-o facă. Dar când pornești de la zero orice creștere este fenomenală. Și, la o adică, Apple are luxul timpului. Banii vin din tot felul de alte produse și servicii, deocamdată.

Războiul streamingului de pe lângă România

Aici, unde Europa are granița de Est, situația o să mai fie incertă câțiva ani, poate doi, poate cinci. Ceea ce va duce, parțial, la renașterea unui fenomen: pirateria. Sigur, nu la aceleași cote ca în anii ‘90–2000, dar va fi. Fie pentru că nu ai acces la platforme (Apple TV+), fie pentru că deja plătești una sau două platforme și nu vrei să mai dai pentru altele. Iar multe dintre filme nici nu ajung pe astea, fie sfârșesc pe Mubi, ceea ce ar fi bine, fie rămân pe hard diskurile regizorilor.

În războiul Netflix v. Apple v. Disney v. Amazon v. Max v. Ceilalți, vor câștiga o mulțime de oameni. Nu neapărat tu, ca utilizator final, dar alții și asta ar trebui să ne bucure. Conținutul video va fi mai diversificat ca niciodată, actori, regizori, scenariști, traducători și o mulți de alți oameni vor avea locuri de muncă și bani. 

Industria streamingului nu-i una profitabilă doar pentru giganți, ci și pentru toți ceilalți din industrii conexe (producători de camere video sau sisteme audio) până la șoferii care vor căra echipamente și oameni pentru producțiile acestor companii.

Nu vor mai exista însă seriale legendare ca Friends, Grey’s Anatomy, Seinfeld sau altele. Vor fi extraordinar de populare un an sau doi sau până la ultimul sezon. Apoi gata. Și dacă-ți sunt livrate săptămânal, tot nu contează. Vor fi acolo un an sau doi după. Cât despre filme, încă se fac filme bune, dar zgomotul de fond e mai mare ca niciodată. 

Producțiile legendare au existat, pentru că nimeni n-a știut ce vrea publicul cu adevărat, dar creatorii lor au știut ce mesaj vor să transmită. 

E important pentru platforme ca Netflix sau Disney+ să știe ce vor să vadă clienții lor, dar nu vor ști cu adevărat ce devine legendar. Când știi ce ar vrea publicul, ajungi să creezi un mix care prinde pe moment. Giganți de tipul acesta nu sunt însă în curse pe termen lung, sunt în cursa înarmării cu conținut, abonați și ore vizionate.

Pe fondul acestei întrecerii a giganților și miliardelor, e foarte posibil ca oameni implicați în crearea producțiilor pentru astfel de platforme să câștige suficienți bani cât să-și facă nebunia: acel film, acel serial, chiar și acel documentar care să te pună în cap. Sau cel puțin asta e speranța mea. Până când vor fi mai clare lucrurile, te poți bucura în continuare de ce-i accesibil în România, de la Netflix la Max și Disney+. Dacă ai abonament. Sau dacă te învârți să vezi conținutul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns
Articolul anterior
Poster film The Irishman Irlandezul 2019

The Irishman – Irlandezul: Asasinul mafiei (2019). All star cu mafioții tăi preferați

Articolul următor
Robert De Niro scena memorabila din filmul Taxi Driver

Taxi Driver. Filmul care te face să îl vezi iar și iar

Alte articole interesante
3 body problem netflix

3 Body Problem – Fenomenul sci-fi al anului 2024 

Serialul Netflix "3 Body Problem" se anunță a fi un eveniment major în lumea serialelor science fiction. Urmează să fie lansat pe 21 martie 2024, și este creat de celebrul duo David Benioff și D.B. Weiss, cunoscuți pentru Game of Thrones, împreună cu Alexander Woo. Se bazează pe romanul extrem de apreciat de critici al lui Liu Cixin, parte a trilogiei "Remembrance of Earth's Past".