Sarah Lancashire in rolul Juliei Child

Julia – serialul delicios de pe Max pe care nu trebuie să îl ratezi

“Julia” este un omagiu adus artei culinare, o poveste despre curaj, inovație și bucuria de a trăi. Cu o producție de excepție și o poveste inspirată de viața și cariera Juliei Child, acest serial este o experiență de neratat pentru iubitorii artelor culinare și poveștilor bine spuse. Creat de Daniel Goldfarb, Julia aduce în prim plan perseverența, dorința femeilor de a urca pe o scenă dominată de bărbați și complexitatea cadrului social la mijloc de secol XX.
Titlu original: Julia
2022 | Categorie de vârstă: 16+ | Seriale 46 min. | Biografic, Dramă

Regia: Charles McDougall

Scenariul: Daniel Goldfarb

Distribuția: Sarah Lancashire, David Hyde Pierce, Bebe Neuwirth, Brittany Bradford, Fran Kranz, Fiona Glascott , Isabella Rossellini.

Povestea unei pionierat în arta culinară pe micile ecrane

Serialul Julia este un delicios melanj de umor, emoție și pasiune culinară, cu interpretări de excepție, în special cea a lui Sarah Lancashire în rolul Juliei Child. Nu numai că prezintă arta bucătăriei franțuzești, dar abordează luptele și triumfurile unei femei care își croiește propriul drum într-o industrie dominată de bărbați. “Julia” este mai mult decât istoria debutului unei emisiuni culinare – este o poveste despre perseverență, iubire și puterea revelatoare a mâncării (bune), care te va captiva, cu siguranță, dacă apreciezi poveștile excelente și personajele inspiraționale.

Julia înfățișează primii ani ai carierei Juliei Child, în special debutul emisiunii culinare “The French Chef”, care a fost una dintre primele de acest gen din televiziunea americană. Serialul explorează viața Juliei Child, parcursul ei în lumea culinară, impactul ei asupra emisiunilor culinare și rolul ei în promovarea bucătăriei franceze în rândul publicului american. Serialul merge dincolo de personalitatea publică a Juliei Child, explorând provocările ei personale și profesionale, relațiile de prietenie și profesionale, dar și contextul cultural și social mai larg al anilor 1960.

”Singurul adevărat obstacol este frica de eșec. În bucătărie, trebuie să ai o atitudine de genul ‘ce-o fi, o fi’.„

Julia Child

Julia, prin creatorul Daniel Goldfarb (the Marvelous Mrs. Maisel), creează personaje feminine puternice, bine conturate, care evoluează și sunt conturate excepțional pe măsură ce avansăm în primul sezon. Deși înfățișează viața Juliei Child, serialul este o biografie, la fel de mult cum este și entertainment pur – până la urmă serialele sunt făcute să ne bucure, să ne destindă și, de ce nu, să ne aducă zâmbetul pe buze. Așadar, va trebui să treci peste micile sincope în acuratețea biografică și, pe alocuri istorică – mai ales dacă ești un fan înrăit al Juliei Child – și să te bucuri de o călătorie fascinantă, amuzantă și inspirațională. 

Rolul Juliei Child este interpretat de Sarah Lancashire (Happy Valley, Last Tango in Halifax) în cel mai natural mod posibil. Lancashire dă cu adevărat viață Juliei într-un mod în care nimic nu pare forțat – vocea Juliei este reprodusă perfect, evitând cu măiestrie orice urmă de ridicol. Mimica și limbajul distinct al corpului cu care ne-a obișnuit Julia Child în emisiunile sale televizate ale anilor 1960 și 1970 sunt infățișate cu o naturalețe debordantă de Lancashire. Unii ar merge atat de departe, spre a susține că interpretarea lui Lancashire o detronează pe cea a lui Streep – nominalizată la premiile Oscar – din filmul deja consacrat „Julie și Julia”. 

Sezonul 1 a fost lansat de serviciul de streaming Max în martie 2022, iar acțiunea debutează în 1961, odată cu publicarea cărții de bucate “Mastering the Art of French Cooking“. Suntem aduși destul de rapid în Cambridge, Massachusetts, în 1962, când Julia este invitată la un post public de televiziune, WGBH-TV, pentru a-și promova cartea. Impresionează audiența gătind o omletă în direct, ceea ce o determină să propună ideea unei emisiuni culinare. Inițial respinsă, Julia finanțează ea însăși un episod pilot. Cu toate acestea, episodul pilot se confruntă cu provocări, iar viitorul său este incert.

O urmărim pe Julia Child în încercarea sa de a obține o finanțare pentru emisiune, organizând cursuri de gătit și bazându-se pe sprijinul prietenilor și al soțului ei, Paul. În ciuda scepticismului inițial al producătorilor de la WGBH, emisiunea începe să prindă contur. Faima crescândă a Juliei aduce atât provocări, cât și oportunități, inclusiv o vizită la universitatea sa și întâlniri cu personalități proeminente precum James Beard.

Pe măsură ce sezonul avansează, conflictele personale și profesionale se întrepătrund. Julia se confruntă cu criticile scriitoarei feministe Betty Friedan și navighează relații complexe, inclusiv cu soțul ei și cu prietenii apropiați. În ciuda planurilor inițiale de a pune capăt emisiunii după primul sezon, Julia decide în cele din urmă să continue, condusă de pasiunea ei pentru bucătărie și de impactul muncii sale.

Sezonul îmbină abil călătoria culinară a Juliei Child cu viața sa personală, descriind provocările pe care le presupune lansarea unui nou gen de program televizat și dinamica socială a anilor 1960.

Sezonul 2 al serialului Julia a început cu 3 episoade lansate pe 16 noiembrie 2023, după mai bine de un an și jumătate de la încheierea primului sezon. Sezonul va avea în total 8 episoade, concluzionându-se în data de 21 decembrie 2023. 

Primul episod ne readuce în lumea complexă a showbiz-ului anilor 1960, cu Alice care se confruntă cu presiuni mari pentru a demara un nou sezon „The French Chef”, în timp ce Julia întâmpină dificultăți în relația profesională și prietenia cu Simca. 

Julia este o poveste superb scrisă și interpretată cu măiestrie de actori talentați. Este un serial care îți va oferi tot ce este mai bun în lumea entertainment-ului: personaje bine conturate, o poveste cât se poate de reală și cu adevărat inspirațională și momente de umor cald care te vor destinde, mai ales acum, pe final de an. 

Premii și nominalizări:

  • 2022: Satellite Awards: Nominalizat pentru Cel mai bun serial TV Dramă
  • 2022: Writers Guild of America (WGA): Nominalizat pentru Cel mai bun scenariu episodic de comedie
  • 2022: BAFTA – British Academy Film Awards: nominalizat pentru Cea mai bună actriță TV
Total
0
Shares
Articolul următor

Roata Timpului: Serialul fantasy care captivează orice iubitor al genului 

Alte articole interesante
Poster cu Elisabeta a II-a in serialul The Crown

The Crown: serialul care te face să-ți placă istoria mai bine decât profesorii de la școală

The Crown e, probabil, unul dintre motivele pentru care atât de multă lume e fascinată de istorie familiei regale din Marea Britanie. Serial bazat pe evenimente reale, care îți arată, printr-o dramatizare fictivă, viața reginei Elisabeta a II-a: de la problemele politice pe care le-a întâmpinat și până la cele personale. Pe 14 decembrie a apărut a doua parte din ultimul sezon.