Steve Jobs cinematografia

Steve Jobs a schimbat cinematografia de două ori și de fiecare dată cu Disney

Steve Jobs e cel mai des asociat cu Apple, computerele personale și iPhone. A avut însă și alte câteva interese. Una dintre ele a atras atenția Disney.

În 1984, Steve Jobs a anunțat un computer impresionant: Macintosh. Acela a fost și un eșec în vânzări, iar Jobs a fost îndepărtat de la Apple, compania pe care a cofondat-o împreună cu Steve Wozniak. După acel moment, a încercat să creeze și lanseze un computer nou – NeXT Computer. 

N-a avut cine știe ce succes, în special pentru că era un calculator scump. Sigur, l-a ajutat pe Tim Berners-Lee să creeze World Wide Web, dar n-a avut mare trecere la publicul obișnuit. Nu asta contează însă. În aceeași perioadă, Jobs a cumpărat de la George Lucas, pentru 10 milioane de dolari, divizia de computer graphics. Mai târziu a devenit Pixar și-a adăugat animația industriei cinematografiei odată cu Toy Story. 

Pentru acel film, dar și altele, compania a colaborat cu Disney pentru finanțare și distribuție. Animația Toy Story, cum știi deja, s-a dovedit un succes – imens, chiar. La 11 ani de la lansarea filmului, Steve Jobs (revenit între timp la Apple), a vândut Pixar către Disney pentru 7,4 miliarde de dolari. În perioada aia a devenit prieten și cu Bob Iger, CEO Disney, dar și cel mai mare acționar individual de la Disney.

Filmele Marvel cu supereroi lansate de Disney sunt și meritul lui Steve Jobs

The startup that almost BANKRUPT Steve Jobs

Înainte de primul film Iron Man, Marvel Studios era o companie mai mult în derivă decât stabilă. Supereroii cunoscuți din benzi desenate erau dați către diverse companii, cum ar fi Spider-Man către Sony sau X-Men către 20th Century Fox. Și celelalte personaje nu erau folosite în filme.

Filmul Iron Man a avut succes, la fel și The Dark Knight. Cel din urmă îl avea pe Batman, supereroul DC Comics, într-un film regizat de Christopher Nolan. Dat fiind contextul, și succesul, Bob Iger voia să cumpere Marvel Studios și să facă un business nou pentru Disney. Steve Jobs a contribuit în negocierile dintre Iger și Ike Perlmutter, CEO Marvel Studios. 

Situația era însă complicată, pentru că drepturile pe anumite personaje erau deținute de alte companii. Așa că trebuiau bani. Și ca Perlmutter să fie asigurat că Disney nu va distruge totul.

Iger a discutat cu Steve Jobs, i-a spus că ar fi o achiziție ca a Pixar și cofondatorul Apple l-a asigurat pe Perlmutter că Disney nu se va băga peste ce fac ei. Tranzacția a fost finalizată în decembrie 2009 pentru 4 miliarde de dolari, iar Perlmutter a devenit al doilea cel mai mare acționar individual Disney.

Între timp, Steve Jobs a murit, iar Perlmutter a fost îndepărtat de la Marvel Studios în 2015, în urma unor comentarii rasiste cu privire la înlocuirea lui Terrence Howard cu Don Cheadle în Iron Man 2. Totodată, Disney livrează mai multe filme și seriale cu supereroi ca niciodată, dar sunt din ce în ce mai lipsite de succes. Bob Iger încă e CEO Disney, deși într-un alt mandat (început în 2022), după ce inițial și-a anunțat retragerea.

Sursa

Total
0
Shares
Articolul anterior
Poster Film Rain Man 1988

Rain Man: Geniul și emoția sau un portret al umanității și înțelegerii

Articolul următor
Film Narvik din 2022

Narvik (2022): O privire mai atentă la lupta uitată a celui de-al Doilea Război Mondial

Alte articole interesante
3 body problem netflix

3 Body Problem – Fenomenul sci-fi al anului 2024 

Serialul Netflix "3 Body Problem" se anunță a fi un eveniment major în lumea serialelor science fiction. Urmează să fie lansat pe 21 martie 2024, și este creat de celebrul duo David Benioff și D.B. Weiss, cunoscuți pentru Game of Thrones, împreună cu Alexander Woo. Se bazează pe romanul extrem de apreciat de critici al lui Liu Cixin, parte a trilogiei "Remembrance of Earth's Past".